Contact

CJ Bihor și Primăria Oradea, nou parteneriat pentru proiecte de infrastructură

Acasă > Infrastructură > CJ Bihor și Primăria Oradea, nou parteneriat pentru proiecte de infrastructură

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, au semnat astăzi, 4 aprilie, minuta prin care au fost stabilite proiectele pe care le va realiza fiecare unitate administrativ – teritorială, ca urmare a protocolului de colaborare adoptat în ședința ordinară din 30 martie 2023.

Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea vor realiza studiile de fezabilitate și documentația necesară atragerii de fonduri europene pentru următoarele proiecte de infrastructură:

Consiliul Județean Bihor:

  • „Asigurarea conectivității drumurilor județene, respectiv conectarea nodului rutier major realizat prin noile proiecte de investiții din municipiul Oradea (Drum Expres Arad – Oradea și legătura Centura Oradea – Autostrada A3) cu zona centrală a municipiului Oradea, pe o axă ce cuprinde străzile Meșteșugarilor, Lăpușului, Oneștilor, bulevardul Decebal și strada Tudor Vladimirescu”;
  • „Realizarea Inelului Metropolitan de Nord, menit a asigura conectivitatea DN 1 cu DN 19, astfel: Centura Oșorhei (sensul giratoriu de pe DN 1, spre Fughiu) – municipiul Oradea, prin cartierele Tineretului, Podgoria, respectiv zona Gheorghe Doja – comuna Paleu, localitățile Săldăbagiu de Munte și Paleu – Centura Biharia”.

Primăria Municipiului Oradea:

  • „Asigurarea conectivității comunei Paleu și a zonei de dealuri cu Șoseaua Borșului (DN 1), prin cartierele Oncea, Soarelui, respectiv prin strada Uzinelor din municipiul Oradea”;
  • „Asigurarea conectivității zonei Băile Felix – Băile 1 Mai cu DN 1, în municipiul Oradea, cartierele Nufărul și Velența, prin zona străzilor Iancu de Hunedoara – Seleușului – Războieni – Calea Clujului”;
  • „Conectivitatea Inelului Rutier Metropolitan cu municipiul Oradea, între Nojorid și Sânmartin, prin realizarea unui drum de legătură pe relația comuna Sânmartin/localitatea Cihei – municipiul Oradea, strada Apateului – Centura Oradea”.

Vom realiza Inelul Rutier Metropolitan de Nord, pentru că este un proiect pe teritoriul mai multor unități administrativ – teritoriale, respectiv Oradea, Oșorhei și Paleu. Cel de-al doilea proiect, legătura dintre Oradea și nodul rutier din spatele Gării Ioșia, l-am asumat pentru că noi vom executa Centura Sântandrei și Drumul Expres Arad – Oradea, toate aceste drumuri făcând joncțiunea în spatele Gării Ioșia”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.  

Anterior <strong>Inelul Rutier Metropolitan | Constructor desemnat pentru Lotul 2</strong>

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor