Vineri, 10 februarie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru execuția lucrărilor la Centura Biharia, proiectul tehnic fiind deja realizat. Au fost depuse șase oferte în cadrul procedurii de licitație din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Cei șase ofertanți sunt: (1) DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA, (2) DUMEXIM, (3) ASFAMIXT, (4) ANTREPRIZA DE REPARAȚII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ, (5) PORR CONSTRUCT ȘI (6) PRECON TRANSILVANIA.
„Din această săptămână, comisia de evaluare va trece la verificarea documentațiilor. După evaluarea de eligibilitate, se va trece la analiza ofertei tehnice și a celei financiare. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii aprilie să desemnăm firma câștigătoare. În condițiile în care nu vom avea contestații, în luna mai ar urma să semnăm contractul de execuție. În termen de două săptămâni de la semnarea contractului vor începe efectiv lucrările.
În vara anului viitor ar trebui să finalizăm lucrările. Finanțarea va fi asigurată, într-o primă etapă, din bugetul Consiliului Județean Bihor și, în a doua etapă, din toamnă, din fonduri europene”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Valoarea estimată a proiectului este de 81.540.444,51 lei, fără TVA. Durata de execuție a proiectului de investiție „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3” va fi de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Centura Biharia este compusă din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,75 kilometri. Primul tronson, de 5,6 km, este centura propriu-zisă, drumul care ocolește localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,15 km, este drumul ce va lega localitatea Paleu de centură.
Vă reamintim că în data de 2 februarie s-au semnat contractele pentru execuția lucrărilor la celelalte centuri din zona metropolitană a Municipiului Oradea, respectiv Centurile Oșorhei, Sântandrei și Nojorid. Constructorul PORR CONSTRUCT are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea proiectului.