Contact

Centura Sânmartin, în linie dreaptă. A fost desemnat constructorul

Acasă > Licitatii > Centura Sânmartin, în linie dreaptă. A fost desemnat constructorul

Câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Centura Sânmartin este Asocierea formată din CONSTRUCȚII ERBAȘU (Leader), DRUMURI ORĂȘENEȘTI S.A., PROCONS GROUP, VÁHOSTAV – SK.

Vom aștepta să treacă perioada prevăzută pentru contestații, dar sperăm să nu avem. Ne propunem ca la începutul lunii iunie să semnăm contractul pentru proiectare și execuție. Estimez că în 2-3 luni se poate finaliza proiectul tehnic. În paralel se vor realiza și procedurile de expropriere, în așa fel încât în luna august să începem lucrările”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Șoseaua va avea o lungime de 5,7 kilometri, la care se adaugă bretelele rutiere de legătură de peste 2 kilometri. Lățimea drumului va fi de 10 metri, cu două benzi de circulație, câte una pe sens. De-a lungul acestuia este prevăzută o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri.

Traseul va porni din strada Iancu de Hunedoara din Oradea și va ocoli atât localitatea Sânmartin, cât și stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix. Sunt prevăzute 3 poduri, 2 pasaje supraterane, un viaduct și trei intersecții giratorii. Suplimentar, pentru a asigura conectarea dintre DN76 și noua șosea de centură, este prevăzut și un drum de legătură de aproximativ 900 de metri lungime, în dreptul girației de la intrarea în localitatea Sânmartin, în cartierul numit popular „Cartierul ANL”. 

Conform ofertei depuse, valoarea proiectului este de 148.940.166,91 lei fără TVA. Durata de realizare a centurii este de 17 luni, din care 3 luni proiectare și 14 luni execuție.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

Anterior Mai puține deșeuri la groapa de gunoi. Operator desemnat pentru stația de tratare a deșeurilor

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor