Profil administrativ-teritorial

Acasă > Despre Bihor > Profil administrativ-teritorial

Aşezare geografică

Judeţul Bihor este situat în partea de vest a ţării, fiind un judeţ de frontieră, învecinat la nord cu judeţul Satu-Mare, la est cu judeţele Sălaj, Cluj şi Alba, la sud cu judeţul Arad, iar pe partea de vest cu Ungaria.

Suprafață

Judeţul Bihor se desfăşoară pe o suprafaţă de 7.544 km2, fiind situat pe locul 5 între județele României ca întindere.

Populaţie

Populaţia judeţului înregistra 616.264 locuitori în anul 2020, reprezentând 21,7% din populaţia regiunii Nord – Vest. Distribuţia pe medii de locuire este unitară, 51,1% (314.790 locuitori) din populaţia judeţului locuind în mediul urban şi 48,9% (301.474 locuitori) din populaţie locuind în mediul rural. Repartiţia pe grupe de sex arată că predomină populaţia feminină, însă diferenţa dintre cele două sexe nu este semnificativă (48,8% bărbaţi, 51,2% femei). Densitatea populaţiei diferă în cadrul judeţului Bihor din cauza reliefului muntos către partea de vest. Densitatea medie a populaţiei judeţului este de 81,7% locuitori/km2.

Unităţi administrativ-teritoriale

Judeţul Bihor este format din 101 unităţi administrativ-teritoriale, din care patru municipii, şase oraşe şi 91 de comune. Reşedinţa judeţului este în municipiul Oradea, localitate de rangul 1 în sistemul naţional de aşezări, conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, secţiunea IV, Reţeaua de localităţi. Localităţi de rangul 2 sunt municipiile Beiuş, Marghita, Salonta, iar localităţi de rangul 3 sunt oraşele Aleşd, Nucet, Săcuieni, Ştei, Valea lui Mihai şi Vaşcău.

Sursa: Strategia de dezvoltare durabilă a județului Bihor 2014-2020, INS

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor