Parcurile industriale din Aleșd și Beiuș | Terenurile, solicitate primăriilor

Acasă > Economie > Parcurile industriale din Aleșd și Beiuș | Terenurile, solicitate primăriilor

Consiliul Județean Bihor a solicitat marți, 26 octombrie, printr-o hotărâre adoptată în ședința ordinară, trecerea unor terenuri din proprietatea orașului Aleșd și a Municipiului Beiuș în proprietatea Județului Bihor. Pe aceste terenuri vor fi dezvoltate parcurile industriale.

Vom realiza aceste parcuri în parteneriat cu orașele respective și vom depune cerere de finanțare pentru ca toate lucrările să fie făcute din bani europeni. În urma discuțiilor pe care le-am avut de la ADR Nord-Vest, am aflat că acum se definitivează ghidurile de finanțare, astfel încât vor fi puse la dispozția celor care vor loca în aceste parcuri industriale granturi în valori consistente. Credem că vor fi societăți comerciale interesate să vină în aceste parcuri industriale. Vrem, în esență, să oferim bihorenilor care locuiesc în aceste zone ale județului posibilitatea unui loc de muncă aproape de casă, să contribuim în felul acesta la dezvoltarea economică a zonelor respective și să avem o dezvoltare integrată și unitară a tuturor părților județului Bihor”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă care a precedat ședința ordinară.

Amplasamentul pe care va fi înființat parcul industrial în orașul Aleșd are o suprafață măsurată de 8,5 de hectare. Suprafața terenului din Municipiul Beiuș este de 17,5 hectare. Vă reamintim că Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) va administra, printr-un protocol încheiat cu Consiliul Județean Bihor, parcurile industriale din județ. Tot ADLO identifică, totodată, terenurile oportune înființării parcurilor, întreprinde demersurile necesare și obține titlul de parc industrial pentru fiecare amplasament.

 

Anterior Vor fi plantați arbori pe marginile drumurilor naționale, în localități

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor