Contact

36 de tone de deșeuri pe marginea drumurilor județene

Acasă > Mediu > 36 de tone de deșeuri pe marginea drumurilor județene

În primele trei luni ale anului 2022, au fost colectate 36,4 tone de deșeuri de pe marginea drumurilor județene și din refugiile mijloacelor de transport în comun.

În 2021, doar din octombrie până la finalul anului, timp 3 luni, cantitatea totală de deșeuri colectată a fost de 62,5 tone.

Vă reamintim că aceste activități de salubrizare se desfășoară pe baza unui protocol de colaborare între Consiliul Județean Bihor și firma Bene Internațional, aprobat prin Hotărârea 224 din 16 septembrie 2021.

Firma colectează, transportă, sortează și valorifică/ neutralizează deșeurile cu titlu gratuit. În cazul deșeurilor reziduale, contravaloarea depozitării este achitată de către Consiliul Județean Bihor.

Protocolul vizează și zonele de picnic și cele turistice aflate pe domeniul public sau privat al Județului Bihor. Acesta a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitate de prelungire.

În paralel, Consiliul Județean Bihor are în desfășurare două proiecte care vizează supravegherea video a parcărilor de pe drumurile județene și naționale, pentru a menține curățenia prin identificarea și sancționarea persoanelor care aruncă gunoaie în locuri nepermise.

Anterior Parcări supravegheate video | Proiect-pilot

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor