Contact

A început turnarea asfaltului pe Centura Aleșd

Acasă > Infrastructură > A început turnarea asfaltului pe Centura Aleșd

Stadiul fizic al lucrărilor la Centura Aleșd a ajuns la aproximativ 60%. În prezent se lucrează la turnarea asfaltului. Vor fi așternute două straturi de asfalt pe un tronson de doi kilometri pe brațul de nord al centurii. Acesta este cuprins între girația dintre Aleșd și Tinăud și girația din Peștiș.

Asfaltarea în zona girațiilor, la intersecția cu drumurile naționale, necesită impunerea unor restricții de circulație. Prin urmare, până la sfârșitul acestei săptămâni, tranzitul pe DN 1, între Aleșd și Tinăud, se va face dirijat și cu restricții de viteză. În următoarea săptămână se va turna stratul de bază, iar în săptămâna 10 – 15 iulie este programată turnarea stratului de uzură”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Lungimea Centurii Aleșd este de 5,8 kilometri și va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd.

Lucrările sunt executate  de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco, iar valoarea totală a investiției este de 74.871.982,59 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

Ne propunem ca în a doua jumătate a lunii iulie lucrările pe brațul de nord să fie integral finalizate. Se vor monta parapeții de protecție și semnalizările. După realizarea marcajelor de circulație și recepția parțială a lucrărilor, brațul de nord urmează să fie deschis circulației la jumătatea lunii august.

Lucrările avansează și pe brațul de sud. Aici înregistrăm întârzieri. Din cauza proceselor aflate pe rolul instanțelor, nu se poate lucra pe unele porțiuni”, a conchis președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul se realizează în baza unui protocol de colaborare dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Anterior Pasaj suprateran la ieșirea din Oșorhei, spre Cluj

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor