Inainte si dupa Marghita

Lucrările la cele șapte complexe cu bazine de înot didactice pentru copiii din județul Bihor au avansat în ultimele două luni, aflându-se în diferite stadii fizice. Cel mai avansat este proiectul de la Săcueni, ajuns la un stadiu fizic de 95%. În prezent se lucrează la finisaje, la instalațiile sanitare și la montarea mobilierului.

În ceea ce privește celelalte bazine de înot, stadiul fizic al lucrărilor este următorul:

  • Nucet: 70%; în prezent se lucrează în interior la sistemul de încălzire, urmează finisajele;
  • Beiuș: 40%; a fost finalizat subsolul care va adăposti camera tehnică a bazinelor. În prezent se lucrează la zidărie;
  • Ștei: 50-55%; se lucrează la izolația exterioară, urmează lucrările la acoperiș;
  • Salonta: 35-37%; a fost finalizat subsolul clădirii, urmează lucrările de zidărie;
  • Marghita și Valea lui Mihai: 55%; au fost ridicați pereții complexului, se lucrează la izolația exterioară, apoi va fi turnat planșeul pentru acoperiș.

„În ultimele două luni, lucrările la bazinele de înot didactice s-au intensificat și am făcut pași importanți pentru finalizarea acestora, având în vedere că a existat peste un an de întârzieri. Împreună cu colegii de la Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor), cu edilii U.A.T.-urilor și constructorii, am revizuit contractele cu subantreprenorii. Totodată, au fost  asigurate materialele necesare construirii într-un ritm rapid și am făcut plățile la zi pentru toate lucrările.”, a precizat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

Bazin-inot_-ext-1

Orașele Săcueni, Beiuș, Ștei, Marghita, Salonta și Valea lui Mihai vor avea câte un complex cu două bazine de înot didactice, de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. În Nucet va fi construit un singur bazin, de tip semi-olimpic, cu dimensiunea 25 m x 12,5 m. Bugetul alocat pentru întreaga investiție este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția orașului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități este responsabilă de lucrări firma Costa Voc Impex SRL. 

Consiliul Județean Bihor, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului. Bazinele didactice de înot vor fi destinate școlilor pentru inițierea elevilor, iar după orele de înot acestea pot fi deschise şi pentru agrement. Specialiștii în sănătate recomandă pentru prevenția obezității practicarea a minimum 150 de minute de efort fizic moderat/săptămână. Dintre activitățile sportive recomandate, înotul aduce beneficii multiple atât pentru prevenția obezității, cât și pentru dezvoltarea musculoscheletică armonioasă, prevenția bolilor cardiovasculare și a diabetului, prevenția și tratamentul bolilor osteoarticulare. De asemenea, includerea programelor didactice de înot în activitatea copiilor a determinat reducerea incidenței înecului.

Anterior Proiectul de buget pentru anul 2021, în lucru

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2021. Consiliul Județean Bihor
Schimbă dimensiune caractere
Contrast