În ședința ordinară de joi, 15 iulie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare a drumului județean DJ767E, între Oșorhei și Copăcel, pe o lungime de 12,7 kilometri.

Valoarea totală a obiectivului de investiții, potrivit firmei de proiectare SC ADURO IMPEX SRL, se ridică la 69.621.375,81 lei, inclusiv TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene, prin Programul de Asistență Tehnică 2014 – 2020. Acest program este destinat, printre altele, pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile mobiilitare urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și drumuri de legătură.

Reabilitarea DJ 767E Oșorhei – Copăcel face parte din proiectul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”, care mai cuprinde realizarea centurilor Oșorhei (5,8 km), Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km).

Anterior Întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor avizatoare pentru realizarea Drumului Expres Oradea-Arad

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2021. Consiliul Județean Bihor
Schimbă dimensiune caractere
Contrast