La finalul săptămânii trecute a fost finalizată turnarea stratului de uzură pe o porțiune de 12 kilometri din Drumul Județean 764 Beiuș – Aleșd. Tronsonl este cuprins între Podul Pancului, prin localitatea Călățea, și Aștileu.
„În august se va lucra la finisarea acostamentelor şi la marcaje, pe această porțiune. Mulțumesc constructorilor care au respectat angajamentul de a termina turnarea asfaltului până la sfârșitul lunii iulie. Continuăm lucrările în zona Cornet, Tomnatec şi Zece Hotare”, a menționat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Drumul Județean 764 face legătura între localitățile Beiuș (intersecție cu DN76) și Aleșd (intersecție DN1), având o lungime totală de 69.017 km.
Tronsonul de drum ce este în curs de reabilitare și modernizare are o lungime de 33,655 km, fiind cuprins între intersecția cu DJ 764D în apropierea localității Damiș (pozitie km 31+000) și intersecția cu DJ 108I în localitatea Aștileu (poziție km 61+655). Drumul care face obiectul proiectului în lucru străbate localitățile Zece Hotare, Tomnatic, Călățea și se termină în Aștileu la intersecția cu Drumul Județean108I.
În profil transversal, lățimea părții carosabile este cuprinsă între 5,50 – 6,00 m, lățimea platformei fiind cuprinsă între 7,00 – 7,50 m, iar acostamentele între 0,00 – 0,75m. Vor fi reabilitate două poduri pe DJ764, peste Valea Minerii și peste un canal care deversează într-un bazin de retenție.
Firma resposabilă de execuția lucrărilor la proiectul „Reabilitare și Modernizare DJ 764 Beiuș – Roșia – Aștileu – Aleșd, Sector de la km 31+000 la km 64+655, L= 33,655 km” este SC ASFAMIXT SRL. Valoarea contractului este de 93.543.776,46, cu TVA inclus.
Lucrările au început pe 01.10.2019, iar termenul de execuție, conform contractului, este de 28 de luni.
Galerie Foto (click pe imaginea de mai jos):