Astăzi, 22 aprilie, a fost făcută recepția la finalizarea lucrărilor la complexul de bazine de înot didactice din localitatea Săcueni. La recepție au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, președintele Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD), Vitalyos Barna și echipa tehnică. Întrucât în prezent reglementările la nivel național nu permit accesul la piscine, acesta va putea fi folosit imediat după ridicarea restricțiilor.
Complexul din Săcueni are două bazine de înot didactice de dimensiuni 25×12.5 m, respectiv 6×12.5 m, cu grupuri sanitare, vestiare și tribune. Valoarea proiectului se ridică la 5,4 milioane de lei, iar firma responsabilă de construcție este Costa Voc Impex SRL.
„Astăzi, împreună cu dirigintele de șantier și toată echipa tehnică, am constatat că s-au respectat standardele impuse prin proiect și am făcut recepția. Mulțumim firmei care a condus lucrările, Costa Voc Impex SRL, pentru faptul că a accelerat lucrările. Mulțumesc, de asemenea, primăriei din Săcueni pentru sprijinul acordat. Urmează ca primăria să se ocupe de amenajările exterioare, adică zona de parcări, spațiile verzi și împrejmuirea terenului”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Vă reamintim că mai sunt în lucru alte șase astfel de baze în Nucet, Beiuș, Ștei, Salonta, Marghita și Valea lui Mihai. Bugetul alocat pentru întreaga investiție, inclusiv cea din Săcueni, este de 35,7 milioane de lei. Cu excepția orașului Salonta, unde constructorul este SC Davinci SRL, în celelalte localități firma care execută lucrările este Costa Voc Impex SRL.
Consiliul Județean Bihor, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Bihor, gestionează programul de realizare a bazinelor didactice, al căror scop este acela de îmbunătăţire a stării de sănătate şi de dezvoltare a abilităţilor fizice ale locuitorilor din oraşele şi municipiile judeţului.