Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a făcut marți, 26 septembrie, o vizită pe șantierul Centurii Beiuș, unde a verificat stadiul lucrărilor, alături de primarul municipiului, Gabriel Popa. Proiectul a ajuns la un stadiu fizic de 35%.
„Până în prezent au fost montate 95 de grinzi la poduri și pasaje, din totalul de 336, iar pe anumite porțiuni din centură a început turnarea stratului de balast stabilizat. Peste acesta se va așterne primul strat de asfalt, binder, iar apoi stratul de uzură final. Începute în februarie 2023, lucrările la Centura Beiușului sunt complexe. Sunt în construcție 2 viaducte peste Crișul Negru și 3 pasaje supraterane. În total se vor folosi 2 milioane de tone de material de umplutură”, a explicat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Centura Beiuș are o lungime de 7,3 kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x 1,70 metri.
Vă reamintim că în data de 2 februarie s-a semnat, la Beiuș, contractul cu Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt.Valoarea contractului este de 269.464.711,29 lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor la proiectul de investiție „Varianta ocolitoare a Municipiului Beiuș” a fost stabilită la 18 luni, de la data emiterii ordinului de începere a acestora (17.02.2023).
În aceste zile va fi emis și ordinul de începere a lucrărilor la Etapa II a Centurii Beiuș, care va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani, și două benzi, câte una pe sens. Drumul va face legătura între Centura Beiuș – Etapa I și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș. Odată cu aprobarea noilor indicatori, valoarea lucrărilor ajunge la 15.589.851,59 lei, fără TVA.
Vă reamintim că lucrările la Centura Beiuș – Etapa I au început în luna februarie 2023. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x 1,70 metri. Valoarea contractului este de 269.464.711,29 lei, fără TVA.
Centura Beiuș Etapa I + Etapa II va avea în total o lungime de 9,33 de kilometri. Constructorii sunt: Etapa I: Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt și Etapa II: Drum Asfalt (Leader) și Ile Viorel Construct.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.