Teatrul Szigligeti Színház

Acasă > Conducere > Instituții subordonate/ finanțate > Teatrul Szigligeti Színház
Conducere:
Czvikker Katalin, Director General Manager
Contact:

P-ța Ferdinand nr. 6, Oradea, Bihor

0259-435771

0259-435771

titkarsag@szigligeti.ro

Teatrul „Szigligeti Színház” este o instituţie publică de cultură de spectacole, constituită în baza Legii nr. 215/2001privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează în conformitate cu prevederile O.G. nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, și a Hotărârii Consiliului Județean Bihor nr. 115 din 31.05.2011 privind înființarea Teatrului Maghiar Oradea, care ulterior și-a schimbat denumirea în Teatrul ” Szigligeti Színház”, conform Hotărârii nr. 185 din 31.08.2011.

Încă de la înființare, Teatrul „Szigligeti” din Oradea a fost caracterizat de profilul său unic în regiune, având în componență trei trupe care reprezintă tot atâtea forme diferite ale artelor spectacolului:

Trupa „Szigligeti”,

Ansamblul de Dans Profesionist „Nagyvárad”,

Trupa de păpuși „Lilliput”.

Astfel, cea mai mare instituție de cultură de limba maghiară din regiunea nord-vest a țării este în măsură să ofere un program bogat în genuri interpretative și accesibil pentru toate categoriile de vârstă. Repertoriul Teatrului „Szigligeti” reflectă atât respectul pentru tradiție, cât și o deschidere către un limbaj teatral progresiv.

Misiunea Teatrului „Szigligeti” este, pe de o parte, de a evalua permanent așteptările publicului, iar pe de altă parte de a-l sensibiliza față de temele abordate de piese, aflate în interconectare cu realitatea cotidiană, socială. Prin urmare, Teatrul „Szigligeti” dorește să fie un spațiu al unui dialog real dintre creatorii de teatru și public, această ambiție fiind susținută de oferta de programe suplimentare, precum programul „Teatrul în școală, școala în teatru” (realizat în colaborare cu liceele și universitățile locale), spectacolele de teatru-lectură, programul de voluntari, expoziții, lansări de carte, etc.

Receptiv în relația cu oamenii, sensibil la evenimentele socio-culturale, Teatrul „Szigligeti” valorifică posibilitățile din Oradea, un oraș multicultural, adresându-se, prin programul său de supratitrare, deopotrivă, publicului vorbitor nativ de limba maghiară cât și publicului vorbitor de limba română.

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor