Două premii UNITER pentru Teatrul Regina Maria

Acasă > Cultură > Două premii UNITER pentru Teatrul Regina Maria

Spectacolul Revizorul, de N.V. Gogol, în regia lui Petru Vutcărău i-a adus Teatrului Regina Maria Oradea două premii importante în cadrul celei de-a 29-a ediții a Galei Premiilor UNITER.

Actorul Răzvan Vicoveanu a câștigat Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov. Premiul i-a fost înmânat de managerul interimar al Teatrului Bulandra, Vlad Zamfirescu. Este pentru a doua oară consecutiv când Răzvan Vicoveanu este remarcat de juriul UNITER, după ce, anul trecut, actorul a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea personajului Joshua din spectacolul Creștini de Lucas Hnath, regia Radu Iacoban.

Cel de-al doilea premiu important pe care l-a obținut Teatrul Regina Maria cu producția Revizorul este Premiul pentru Cea mai bună scenografie, care i-a fost decernat lui Adrian Damian.

De asemenea, în ediția 2021, Teatrul Regina Maria a mai fost onorat cu o nominalizare UNITER, obținută de regizoarea Diana Păcurar, la categoria Debut, pentru spectacolul Trei Femei Înalte, de Edward Albee.

Cea de-a 29-a ediție a Galei Premiilor UNITER s-a desfășurat luni, 19 iulie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București. Juriul de nominalizări a fost format din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza. Juriul care a acordat premiile a fost format din Puiu Antemir (scenograf), Dorina Lazăr (actriță), Alina Epîngeac (critic de teatru); și Octavian Saiu (critic de teatru).

Anterior A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al noului drum județean dintre Biharia și Paleu

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003 -
2025
Consiliul Județean Bihor