Lucrările de modernizare pe Drumul Județean 108K, între localitatea Remeți și limita dintre județele Bihor și Cluj (Valea Drăganuului), au fost finalizate.
Astăzi, 20 august, o echipă formată din vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, șeful Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean, Filip Cheșeli, proiectantul, reprezentatul firmei responsabilă de lucrări, dirigintele de șantier și viceprimarul comunei Bulz, Gheorghe Cucuian, a fost în teren pentru a inspecta lucrările. În zilele următoare se va realiza recepția acestora.
Lucrările la obiectivul de investiții „Traseul Regional Transilvania Nord; Drumul Apuseni; Reabilitare și modernizare DJ108K, L totală = 12,893 km, județul Bihor” au început în luna noiembrie, anul 2019. Acestea au fost încheiate înainte de termenul stabilit prin contract, adică 28.11.2021.
Drumul face parte din proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni”. Au fost realizate lucrări de reabilitare și modernizare prin executarea unor poduri, podețe și ziduri de sprijin, precum și o serie de elemente destinate siguranței circulației.
Executantul lucrării este o asociere de firme de construcții și proiectare, a cărei lider este S.C. Drumuri Orășenești S.A..Valoarea totală a proiectului este de 22.267.358,91 lei, fără TVA, și este asigurată din fonduri europene.
În ceea ce privește reabilitarea Drumului Județean 764A Beiuș – Stâna de Vale, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 40%. Tronsonul 1 al Drumului Apusenilor cuprinde DJ 764 (Beiuș – Budureasa – Stâna de Vale ) și DJ 108J (Stâna de Vale – Coada Lacului Remeți), și are o lungime totală de 43,375 km.