Astăzi, 28 septembrie, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a convocat, la sediul instituției, o întâlnire cu cei 10 primari care și-au asumat derularea procedurilor pentru programul „Laptele și cornul”.
Scopul întâlnirii a fost acela de a sprijini primăriile cu informații privind etapele pe care trebuie să le desfășoare pentru achizițiile produselor pentru elevi. Consilierul superior din cadrul Direcției Economice, Florina Bențe, a explicat fiecare etapă din demers și a pregătit un dosar cu toate datele necesare.
Au fost oferite informații cu privire la legislație, etapele în derularea „Programului pentru școli” și modele de documente necesare atât în cazul procedurii simplificate, cât și în cazul achizițiilor directe (referat de necesitate, caiet de sarcini, proces verbal, dovada de identificare financiară, etc).
Cele 10 UAT-uri care și-au asumat realizarea procedurilor aferente „Programului pentru școli al României” în perioada 2021-2023 sunt: Beiuș, Cociuba Mare, Dobrești, Hidișelu de Sus, Lugașu de Jos, Lunca, Oșorhei, Pietroasa, Șoimi și Tărcaia.
Vă reamintim că CJ Bihor organizează procedurile pentru celelalte 91 de unități administrativ-teritoriale. Finalizarea licitației deschise pentru UAT Județul Bihor este prognozată în luna decembrie, dar pentru UAT-urile care și-au asumat responsabilitatea derulării Programului pentru școli al României, licitația se poate finaliza mult mai rapid, întrucât procedura simplificată (pentru achiziții de până la 1 mil. Lei, fără TVA) și achiziția directă (până la 135.000 lei, fără TVA) presupun termene mai scurte și proceduri simplificate.