Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de licitație pentru achiziția de microbuze școlare electrice destinate transportului elevilor din județ.
Vor fi achiziționate 25 de microbuze, valoarea totală estimată a acestora fiind de 30,2 milioane de lei, fără TVA. Termenul pentru depunerea ofertelor este 27 august 2024.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 – Educație, Investiția 110 – Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi. Contractul de finanțare este semnat.
În acest program sunt eligibile consiliile județene din țară, prin intermediul cărora, în parteneriat cu primăriile, școlile vor fi dotate cu microbuze electrice. Alocarea financiară totală este de 250 de milioane de euro, fără TVA, județului Bihor revenindu-i aproximativ 6 milioane de euro.
În Bihor au fost încheiate parteneriate cu 25 de primării: Abram, Balc, Batăr, Borod, Budureasa, Bulz, Buntești, Copăcel, Diosig, Drăgești, Holod, Oșorhei, Pomezeu, Răbăgani, Săcădat, Sânmartin, Șimian, Șinteu, Șuncuiuș, Suplacu de Barcău, Tămășeu, Tăuteu, Tileagd, Tinca, Vadu Crișului. În fiecare comună va fi transferat câte un microbuz școlar.
Consiliul Județean Bihor derulează un proiect similar cu finanțare guvernamentală, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Vor fi achiziționate încă 22 de microbuze școlare electrice, valoarea maximă eligibilă fiind de 25 de milioane de lei. Urmează lansarea procedurii de licitație.