Lucrări pentru salvarea și conservarea Bisericii de lemn din Margine, Abram

Acasă > Cultură > Lucrări pentru salvarea și conservarea Bisericii de lemn din Margine, Abram

Începute în această vară, în 17 iunie, lucrările de punere în siguranță a Bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Margine, comuna Abram, avansează și se apropie de final.

Aceasta este cea de-a patra săptămână în care meșterii, alături de voluntari și comunitatea locală, lucreză la punerea în siguranță a bisericii. Până în prezent s-a lucrat la demontarea parțială a șindrilei pe pătrat-turn, finalizarea montării șindrilei horjite, realizată manual, în zona navei și a sapei, și montarea a 10 rânduri de șindrilă pe turnul bisericii.

Lucrările se realizează prin proiectul Ambulanța pentru Monumente Bihor. Consiliul Județean Bihor s-a alăturat inițiativei, prin Asociația Laborator Zero Pozitiv Oradea, alocând anul acesta un sprijin financiar de 225 de mii de lei. În cadrul aceluiași parteneriat, în această vară va fi reabilitată și Biserica de lemn din localitatea Hinchiriș, comuna Lazuri de Beiuș.

Biserica de lemn din Margine, comuna Abram, a fost construită în jurul anului 1700. Scopul proiectului de reabilitare este reintroducerea lăcașului de cult în viața comunității. La sfârșitul lunii august va începe restaurarea Bisericii de lemn din localitatea Hinchiriș, construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și relocată în 1773.

„Ambulanța pentru monumente” este un proiect inițiat de Asociația Monumentum și sprijinit de The King’s Foundation, organizație prezidată de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea. Această inițiativă are ca scop salvarea și protejarea monumentelor istorice valoroase din România.

Salvarea bisericilor de lemn este unul dintre proiectele care se regăsesc în Strategia Integrată de dezvoltare durabilă a județului Bihor 2021 – 2027, aprobată de Consiliul Județean Bihor.

Realizarea acestui proiect în județul Bihor este posibilă prin parteneriatul încheiat între Consiliul Județean, Instituția Prefectului, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, Ambulanța pentru Monumente Bihor, prin Asociația Laborator Zero Pozitiv Oradea, și Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură.

Sursă foto: Facebook/Ambulanta pentru Monumente Bihor

Anterior Centura Aleșd | Stadiul lucrărilor: 90%

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor