Contact

Ministrul Educației, în vizită la Oradea | S-a semnat contractul de finanțare pentru Campus

Acasă > Fonduri europene > Ministrul Educației, în vizită la Oradea | S-a semnat contractul de finanțare pentru Campus

Ministrul Educației, Ligia Deca, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au semnat astăzi, 25 august, la Oradea, contractul de finanțare pentru Campusul Școlar pentru Învățământ Dual, o investiție a Consiliului Județean Bihor.

Semnarea contractului a avut loc la Campus, unde au fost prezenți și primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, inspectorul școlar general, Horea Abrudan, parteneri în acest proiect, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și reprezentanții firmei de construcții.

Campusul Dual reprezintă un parteneriat între învățământul preuniversitar, învățământul universitar, autoritățile publice locale și mediul privat.

Vedem practic cum ruta duală completă, adică apropierea școlii de mediul privat, devine astăzi o realitate. Pentru noi este minunat că primul contract se poate semna în interiorul unui campus dual care este aproape gata. Aici este meritul autorităților publice locale din județul Bihor pentru faptul că mobilizarea a fost una deosebită, iar importanța acestui subiect a fost înțeleasă cu mult înainte de lansarea liniei de finanțare dedicată. Este simbolic că semnăm astăzi primul contract aici, pentru că peste 40% dintre elevii înscriși în ruta duală în România se regăsesc în județul Bihor”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a precizat: „Acesta este un moment important pentru învățământul profesional din Oradea și din județul Bihor. Vreau să-i mulțumesc doamnei ministru Deca pentru că ne-a vizitat astăzi cu ocazia semnării contractului de finanțare și pentru sprijinul acordat. Le mulțumesc, de asemenea, partenerilor noștri publici și privați.”

După semnarea contractului de finanțare, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, i-a prezentat doamnei ministru Campusul din Oradea, aflat la un stadiu de execuție de 95%.

Campus Oradea este un proiect important atât pentru dezvoltarea județului, cât și pentru viitorul copiilor noștri. Ne dorim ca elevii să nu mai aleagă să își construiască un viitor dincolo de granițele țării, ci să rămână acasă, unde pot avea locuri de muncă ce le pot garanta venituri pentru un trai bun”, a punctat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Finanțarea pentru Campusul Școlar pentru Învățământ Dual va fi asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.

Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro, cu TVA. Contribuția proprie a Consiliului Județean Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de 20.841.983,64 lei, fără TVA, reprezentând 20,01% din valoarea cheltuielilor eligibile.  

În cadrul vizitei de astăzi, ministrul Educației a avut o serie de întâlniri cu angajatorii care fac parte din consorțiul pentru Campusul Școlar, cu mediul universitar din Oradea și mediul preuniversitar.

Consorțiul este format din 18 membri: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect), Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea Oradea, cinci unități de învățământ – Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei – și nouă companii private și asociații – SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.

Domeniile care vor putea fi studiate de elevii din clasa a IX-a sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.

În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport. 

Anterior Mai puține deșeuri la groapa de gunoi, datorită tratării mecano-biologice

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor