Contact

Parcare supraterană în zona Muzeului Țării Crișurilor

Acasă > Infrastructură > Parcare supraterană în zona Muzeului Țării Crișurilor

Consilliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea au semnat acordul pentru construirea unei parcări supraterane în zona Muzeului Țării Crișurilor.

Necesitatea unei parcări este motivată de proiectele pe care Consiliul Județean Bihor le va derula, respectiv construirea Centrului Cultural Multifuncțional și darea în concesiune a unui teren pentru ridicarea unui hotel.

În plus, în zonă sunt concentrate mai multe sedii ale unor instituții publice: Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, Curtea de Conturi – Camera de Conturi Bihor, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, Serviciul Teritorial Bihor al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Muzeul Țării Crișurilor și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.

Totodată, Primăria Municipiului Oradea intenționează să lărgească strada Armatei Române de la două la patru benzi de circulație, prin desființarea locurilor de parcare existente.

Așadar, Consiliul Județean Bihor va pune la dispoziția Primăriei, cu titlu gratuit, terenul necesar construirii unei parcări supraterane. Primăria Muncipiului Oradea va realiza investiția până la finalul anului 2026.

Vă reamintim că Centrul Cultural Multifuncțional este o investiție a Consiliului Județean Bihor în valoare de peste 20 de milioane de euro, finanțată cu fonduri europene. Acesta va fi construit în apropierea Muzeului Țării Crișurilor și va avea o sală principală de spectacole de peste 1.000 de locuri și alte săli adiacente.

De asemenea, Consiliul a început procedura pentru darea în concesiune a unui teren sutiat în aceeași zonă, cu o suprafață de 3.981 mp. Aici un investitor va construi un hotel clasificat cu cel puțin 3 stele.

Anterior Au fost depuse proiectele pentru ariile protejate din Bihor

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor