În ședința extaordinară de astăzi, 7 octombrie, Consiliul Județean Bihor a aprobat încheierea unor acorduri de parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și mai multe unități admnistrativ-teritoriale pentru conservarea și promovarea unor zone turistice.
Scopul parteneriatelor este de a atrage fonduri europene pentru implementarea unor măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 în zonele Muntele Șes, Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului și Tășad, care sunt în administrarea ANANP.
Proiectele vor fi finanțate cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 4 „Protecția mediului prin măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric”, Obiectiv Specific 4.1 „Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate”.
„În general, aceste proiecte se referă la realizarea unor spații de cazare sub forma unor campinguri sau glampinguri de calitate, decolmatarea Lacului Vida, aflat în proprietatea comunei Dobrești. Facem câteva dintre peșteri vizitabile, atât pentru turismul larg, cât și pentru speoturism, iar peșterile din Vadu Crișului și Șuncuiuș, care astăzi sunt vizitabile, însă au instalațiile necorepunzătoare, vor fi dotate cu instalații noi.
În cadrul acestor proiecte este inclusă și achiziția unor utilaje de înaltă performanță, în valoare de 900.000 euro, cu ajutorul cărora vrem să combatem feriga, o plantă extrem de invazivă. La sfârșitul acestei luni vom depune cererea de finanțare. Lucrăm acum la caietele de sarcini pentru a lansa licitația, pentru că toate aceste investiții trebuie realizate până la sfârșitul anului 2023”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.
Primul parteneriat va fi semnat cu primăriile Șinteu și Aușeu și se referă la zona Muntelui Șes, unde se propune proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0322 Muntele Șes”. Valoarea totală a investiție este 10.675.540,94 lei, cu TVA, iar contribuția proprie la cheltuielile eligibile este zero, precum și suportarea eventualelor cheltuieli neeligibile care pot apărea pe parcursul implementării.
Al doilea parteneriat, cu unitățile administrativ – teritoriale Șuncuiuș, Bratca, Vadu Crișului și Dobrești, este pentru „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului”. Valoarea totală a investiției se ridică la 41.760.585,21 lei, cu TVA.
Cel de-al treilea parteneriat va fi încheiat între Consiliul Județean Bihor, ANANP și Comuna Drăgești. Aici se are în vedere derularea proiectului „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului de importanță comunitară ROSCI0240 Tășad”. Valoarea totală a investiției este 2.663.115,70 lei, cu TVA.
Consiliul Județean Bihor va avea rolul de a elabora cererile de finanțare și studiile pregătitoare necesare (de fezabilitate, de împădurire, de reconstrucție a pajiștilor) pentru ariile naturale protejate, de a implementa proiectele, etc.
ANANP, liderul de parteneriat, va asigura, printre altele, suportul tehnic și logistic necesar pentru elaborarea cererilor de finanțare și le va depune la Ministerul Fondurilor Europene. Unitățile administrativ-teritoriale vor pune la dispoziție terenurile necesare investițiilor.