Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a publicat astăzi, 26 ianuarie, decizia prin care respinge contestația depusă la soluția comisiei de evaluare din cadrul licitației pentru Centura Beiuș.
Astfel, în urma evaluării celor cinci oferte, a fost declarată câștigătoare oferta depusă deAsocierea Drum Asfalt (leader), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt.
Valoarea ofertei câștigătoare este de 269.464.711,29 lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor la proiectul de investiție „Varianta ocolitoare a Municipiului Beiuș” este, potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
„Din păcate, procedura de licitație s-a lungit foarte mult din cauza contestațiilor, de la prima adjudecare din iunie până astăzi. Mă bucur că, în sfârșit, suntem în măsură să semnăm contractul. Ne propunem ca la sfârșitul săptămânii viitoare să semnăm contractul cu firma câștigătoare, iar după ce aceasta constituie garanția de participare, să dăm ordinul de începere a lucrărilor, cel mai târziu la jumătatea lunii februarie”, a declarat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracterisitici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri.
Proiectul tehnic pentru Centura Beiuș este realizat și se va trece direct la execuția lucrărilor, care presupun construirea a 2 viaducte și 3 pasaje supraterane și lucrări în albia Crișului Negru.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.