Contact

Progrese la Parcul Industrial Beiuș

Acasă > Economie > Progrese la Parcul Industrial Beiuș

În ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor de astăzi, 31 mai, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru Parcul Industrial Beiuș.

Amplasamentul are o suprafață de 175.183 mp și este situat la întrarea în Muncipiul Beiuș, dinspre Oradea, pe partea stângă a Drumului Național 76. Parcul industrial va avea toate utilitățile, de la rețele de apă, canalizare, alimentare cu gaz, electricitate, până la infrastructură rutieră. 

Un obiectiv important pentru noi este dezvoltarea economică a județului Bihor, nu doar în Muncipiul Oradea și zona metropolitană, care reprezintă motorul de dezvoltare a județului, dar și în localități mai îndepărtate. Avem câteva zone cu o pondere bună de locuitori, care pot fi bazine importante de forță de muncă, la distanțe de 40-60 de kilometri de Oradea. Am constatat că există potențial de dezvoltare în zona Beiuș-Ștei, Aleșd și Marghita, Salonta având deja un avans, pentru că există parcuri industriale acolo. Pentru a atrage companii în aceste regiuni, am propus o rețea de parcuri industriale, structuri de suport pentru mediul de afaceri”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în conferința de presă care a precedat ședința ordinară.

Studiul de fezabilitate de la Parcul industrial Aleșd fost aprobat într-o ședință anterioară, urmând ca în luna iunie să fie aprobată și documentația pentru Parcul Industrial Ștei.

Președintele Consiliului Județean Bihor a mai adăugat: „Ne propunem ca în cursul lunii iulie să demarăm procedura de licitație pentru proiectarea și execuția celor trei parcuri pe care le avem, în așa fel încât până în toamna acestui an să avem un contract semnnat. Vrem ca în 2-3 luni să realizăm proiectele tehnice pentru parcurile de la Beiuș și Aleșd. Cel din Ștei este mai avansat, vom avea direct proiectul tehnic. În primăvara anului viitor ne propunem să începem lucrările și la parcul industrial Beiuș, în așa fel încât din vară, în paralel cu lucrările la utilități, să putem scoate la licitație amplasamente pentru a fi concesionate companiilor”.

Anterior Conexiune rutieră nouă cu Ungaria, prin Salonta

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor