Contact

S-a lansat licitația pentru dirigenția de șantier la Spitalul de Psihiatrie din Nucet

Acasă > Licitatii > S-a lansat licitația pentru dirigenția de șantier la Spitalul de Psihiatrie din Nucet

Consiliul Județean Bihor a demarat procedura de licitație pentru asistența tehnică pe parcursul lucrărilor de construcții (supervizare și dirigenție de șantier) la corpurile de clădire care vor fi reabilitate în următoarea perioadă.

Conform anunțului publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea estimată a serviciilor este de 417.129 lei, fără TVA. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 iunie 2023, ora 15:00.

Spitalul de Psihiatrie din Nucet va fi reabilitat prin proiectele „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Terapie Ocupațională de la Spitalul de Psihiatrie Nucet, Județul Bihor” și „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilelor Spitalului de Psihiatrie Nucet”. Ambele proiecte se află în procedura de atribuire și au o valoare totală estimată de peste 23 de milioane de lei.

Prin aceste investiții, se intenționează reducerea consumului de energie și  introducerea mai multor corpuri de clădire pe lista clădirilor sustenabile. Pentru a îndeplini acest obiectiv, este necesar un set de intervenții coerente și aplicate atât din punct de vedere tehnic, cât și economic.

Atingerea acestor obiective presupune reabilitarea anvelopei construcțiilor, înlocuirea instalațiilor termice, sanitare și de iluminat.

Finanțarea, 100% nerambursabilă, va fi asigurată cu fonduri europene prin PNRR, Componenta 5 – Valul Renovării, Operațiunea B2.1.a – Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale.

Anterior S-a semnat contractul pentru execuția rețelelor de gaz în Nojorid, Oșorhei și Paleu

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor