Scrisoare deschisă pentru urgentarea realizării Autostrăzii Transilvania

Acasă > Turism > Scrisoare deschisă pentru urgentarea realizării Autostrăzii Transilvania

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a participat luni, 16 ianuarie, la o ședință de lucru organizată la sediul Consiliului Județean Sălaj, care a avut ca scop elaborarea unei strategii pentru o dezvoltare socio-economică durabilă a celor șase județene din Regiunea Nord-Vest.

Discuțiile au vizat și oportunitățile de finanțare cu fonduri europene din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021 – 2027, precum și identificarea unor soluții optime pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.

În acest context, președinții consiliilor județene prezenți la întâlnire, respectiv președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, CJ Maramureș, Ionel Bogdan, CJ Satu Mare, Pataki Csaba, și CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, cu excepția președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care a fost reprezentat de vicepreședintele Vákár István, au transmis o scrisoare deschisă adresată premierului Nicolae Ionel Ciucă și viceprim-ministrului Sorin – Mihai Grindeanu, prin care solicită sprijin „pentru deblocarea tuturor aspectelor legate de continuarea celei mai vechi și importante investiții, Autostrada A3- Transilvania, proiect demarat acum mai bine de 20 de ani, marcat de o serie de disfuncționalități apărute în realizarea acestuia”.

În scrisoarea adresată reprezentanților Guvernului României se punctează faptul că această investiție prezintă un interes strategic atât pentru România, cât și în dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unei infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale și logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale și alte activități complementare.

Totodată, Autostrada A3 – Transilvania are menirea să asigure legătura cu rețelele trans-europene de transport persoane și mărfuri, fiind o cale directă spre întregul spațiu economic și geopolitic al Uniunii Europene, cu toate efectele pozitive pe care le generează aceasta.

Apreciem că, după 20 de ani de la demarare, această investiție, vitală pentru regiunea noastră, necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte, prin reluarea într-un termen cât mai scurt a procedurilor de achiziție publică, iar pe de altă parte, prin impulsionarea ritmului execuției lucrărilor pe tronsoanele aflate în execuție”, au mai precizat semnatarii.

Următoarea întâlnire a președinților consiliilor județene din Regiunea Nord-Vest va avea loc în 2 februarie, în județul Maramureș.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Anterior S-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea spitalului din Nucet

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2022. Consiliul Județean Bihor