Se deschide parțial circulația pe Centura Aleșd

Acasă > Infrastructură > Se deschide parțial circulația pe Centura Aleșd

Astăzi, 6 septembrie, începând cu ora 12:00, se deschide parțial circulația pe Centura Aleșd, pe tronsonul de drum care face legătura între localitățile Tinăud și Peștiș, de la km 3+600 până la km 5+852.

Comisia formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Bihor, Poliției Rutiere, Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj, ai SDN Oradea și constructorii au fost în teren marți, 5 septembrie, și au constatat că sectorul de drum menționat, în lungime de 2,25 km, îndeplinește condițiile pentru deschiderea traficului în siguranță.

Stadiul fizic al Centurii Aleșd a ajuns la peste 70%. Constructorii lucrează în prezent pe tronsonul cuprins între km 1+600 și km 2+900.

Lungimea totală a Centurii Aleșd este de 5,8 kilometri. Drumul va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd.

Lucrările sunt executate de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco, iar valoarea totală a investiției este de 74.871.982,59 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Proiectul se realizează în baza unui protocol de colaborare dintre Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Anterior S-a semnat contractul pentru gaz în Aleșd, Aștileu, Tileagd și Țețchea

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor