Contact

Șosele mai sigure – Continuă controalele pe drumurile județene

Acasă > Transport > Șosele mai sigure – Continuă controalele pe drumurile județene

Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor a efectuat, în colaborare cu Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, un nou control pe drumurile județene.

Astfel, în urma unui control efectuat în data de 20 ianuarie pe drumul județean DJ 767, între localitățile Vârciorog și Dobrești, compartimentul Transport a aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare de 53.000 de lei.

Acțiunea de control s-a concentrat pe depășirea greutății pe axe. Facem apel la operatorii de transport să verifice distribuirea corespunzătoare a încărcăturii și să nu se rezume doar la verificarea greutății totale a ansamblului. Având în vedere că mărfurile transportate sunt divizibile, se poate opta pentru o încărcătură mai mică sau se poate solicita eliberarea unei Autorizații Speciale de Transport (AST), astfel încât daunele provocate suprafeței de rulare să poată fi remediate și toți participanții la trafic să poată circula în condiții de siguranță”, a precizat Vlad Gaje, consilier în cadrul compartimentului Transport.

Niciunui vehicul nu i s-a permis deplasarea până la descărcarea încărcăturii suplimentare. Poliția Rutieră a aplicat, la rândul său, trei sancțiuni contravenționale. Au fost reținute trei certificate de înmatriculare: două pentru Inpecția Tehnică Periodică (ITP) expirată și unul pentru defecțiuni la o semiremorcă.

Vehiculele care nu sunt încărcate corespunzător pot deveni un pericol pentru ceilalți participanți la trafic și provoacă daune drumurilor pe care circulă.

Vă reamintim că în județul Bihor, Consiliul Județean dispune de un dispozitiv mobil de cântărire și de 25 de puncte omologate și verificate metrologic pentru cântărirea pe carosabil. Verificarea se face unui vehicul surprins în mișcare sau staționat pe un drum județean, care este apoi condus la cel mai apropiat punct de cântărire.

Anterior Dezbatere pe tema Strategiei de Dezvoltare a Județului Bihor

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor