Consiliul Județean Bihor lucrează în această perioadă la realizarea strategiei de dezvoltare pentru perioada 2021 – 2027. În acest sens, joi și vineri, 25 – 26 martie, au avut loc întâlniri pe grupuri de lucru între CMPG Consultancy S.R.L., compania responsabilă de realizarea proiectului, și reprezentanții autorităților locale, județene și operatori economici din tot județul.

51073468966 467be5c360 o scaled

Grupurile de lucru au discutat pe domenii precum: dezvoltare economică locală și turism, planificare spațială, urbanism și mediu, capacitate administrativă și digitalizare și politici sectoriale (educație, sănătate, social, cultural). 

Rolul întâlnirilor a fost întocmirea unei analize preliminare pe baza datelor statistice și identificarea principalelor direcții de dezvoltare. Echipa de specialiști angajată în acest proiect este formată din cadre universitare de la Universitatea Babeș-Boylai din Cluj-Napoca, cu experiență în elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului de pe Someșul Mic pentru perioada 2014 – 2020.

DSC_2017

Consiliul Judeţean Bihor (în calitate de beneficiar) şi CMPG Consultancy SRL (în calitate de prestator) colaborează pentru realizarea în mod transparent, participativ şi consultativ a Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Bihor pentru perioada 2021-2027. Procesul de realizare a Strategiei se derulează în cadrul proiectului „Optimizarea procesului decizional şi al planificării strategice şi bugetare la nivelul Consiliului Judeţean Bihor”, proiect co-finanţat din POCA 2014 – 2020.

Anterior Un nou traseu de Via Ferrata în județul Bihor

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2021. Consiliul Județean Bihor
Schimbă dimensiune caractere
Contrast