Variantele de traseu pentru Centura Sânmartin, în transparență decizională

Astăzi, 5 august, au fost publicate în transparență decizională două variante pentru drumul de legătură Oradea – Sânmartin.

Varianta 1 de traseu, cea scurtă, are o lungime de 4,05 kilometri și a fost analizată în anul 2015 în cadrul unui Studiu de Fezabilitate realizat de Zona Metropolitană Oradea. Traseul se desprinde din centura Oradea, la girația de pe strada Iancu de Hunedoara, și continuă spre sud, pe partea stângă DN76, ocolind localitatea Sânmartin prin est, iar Băile 1 Mai prin vest. Capătul sudic al drumului de legatură se află în drumul național DN76 la kilometrul 176+392, la intrarea în Baile Felix dinspre Oradea, într-o intersecție giratorie propusă.

Varianta 2 de traseu, cea lungă, are o lungime de 5,76 kilometri și se studiază în prezent în cadrul Studiului de Fezabilitate contractat cu Consiliul Județean Bihor. Traseul pornește de pe strada Iancu de Hunedoara printr-un pasaj suprateran peste Centura Oradea, apoi merge de-a lungul cursului Pârâului Peța. Ruta continuă spre Băile 1 Mai. În această zonă va fi construit un alt pasaj suprateran peste drumul dintre Sânmartin și Băile 1 Mai și peste calea ferată Oradea – Sânmartin. Revenirea în Drumul Național 76 (DN76) se va face printr-un sens giratoriu, care ar urma să fie construit cu aproximativ 50 de metri înainte de a vira spre localitatea Cordău, la ieșire din Băile Felix spre Beiuș.

Drumul de ocolire Sânmartin ar urma să descongestioneze traficul din Zona Metropolitană Oradea și să evite crearea ambuteiajelor în localitatea Sânmartin și în stațiunea Băile Felix. Numărul mașinilor care circulă din Oradea înspre Cluj-Napoca prin localitatea Oșorhei și înspre Deva prin Sânmartin – Băile Felix depășește 24.000 în doar 24 de ore.

WhatsApp Image 2021 08 05 at 17.25.46

Documentul poate fi consultat la avizier, la Direcția Tehnică – Birou Drumuri Județene, precum și pe website-ul propriu, www.cjbihor.ro, la secțiunea Informații publice/ Transparență/ Transparență decizională.

Cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectele de acte normative la adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro sau la sediul Consiliului Judeţean Bihor, în termen de 10 (zece) zile de la data publicării acestuia pe website-ul Consiliului Judeţean Bihor.

Anterior Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea înființează, în premieră națională, o companie aeriană locală

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2022. Consiliul Județean Bihor
Schimbă dimensiune caractere
Contrast