Zilele Porților Deschise la Campusul Oradea

Acasă > Societate civilă > Zilele Porților Deschise la Campusul Oradea

În această săptămână, pe 8 și 9 iunie, Campusul Școlar pentru Învățământ Dual din Oradea își deschide porțile pentru cei interesați. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, inspectorul școlar general, Horea Abrudan, și reprezentanți ai companiilor partenere îi vor aștepta pe vizitatori joi și vineri, între orele 15:30 – 19:30. Cei interesați vor putea să vadă care sunt facilitățile și beneficiile pe care le vor avea elevii care se înscriu la această formă de învățământ. Campus Oradea se adresează elevilor care termină acum clasa a VIII-a și vor începe din toamnă liceul.

Până în prezent, vicepreședintele Mircea Mălan și inspectorul școlar general, Horea Abrudan, au efectuat peste 30 de vizite la școli din județ, pentru a prezenta proiectul Campusului Școlar elevilor de clasele a VII-a și a VIII-a și părinților lor. Înscrierile în noul an școlar se fac în luna iulie.

„Acesta este un proiect foarte important pentru că, pe de o parte, oferă posibilitatea copiilor din acest județ să dobândească o calificare și să se poată angaja într-o meserie aici acasă, să nu mai fie nevoiți să plece în alte țări. Pe de altă parte, mediul de afaceri local are nevoie de forță de muncă calificată”, a declarat Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

Domeniile care vor putea fi studiate din această toamnă sunt mecanică, construcții, instalații și lucrări publice, electromecanică, electronică și automatizări și chimie industrială. Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 și 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi și decontarea transportului.

În Campus vor fi funcționale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învățământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot și sală de sport.  

Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea” este format din 18 membri: Consiliul Județean Bihor (lider de proiect), Primăria Municipiului Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea Oradea, cinci unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd și Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei și nouă companii private și asociații: SC Faist Mekatronic SRL, SC Connectronics România SRL, SC Vernicolor SA, SC Celestica SRL, SC Purem Oradea SRL, SC Nidec SRL, SC Plexus Services RO SRL, Asociația Bihor West Professional și Asociația Firmelor Bihorene.

Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro. Finanțarea ar urma să fie asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.

Campusul școlar pentru învățământ dual este în imediata vecinătate a Universității Oradea și a viitorului Parc Științific și Tehnologic, pe strada Ceyrat, nr. 4.

Anterior Descoperă Muzeul Țării Crișurilor din Oradea: O incursiune fascinantă în istoria și cultura regiunii

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor