În ședința extraordinară de astăzi, 12 mai, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai Studiului de Fezabilitate (SF) pentru obiectivul de investiții „Varianta de ocolire Aleșd”. Tot astăzi a fost aprobat și culoarul de expropriere a terenurilor de pe traseul centurii.
Valoarea totală a lucrărilor, conform SF-ului, este de 121.132.732,76 lei, inclusiv TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.
Vă reamintim că la începutul anului, pe 19 ianuarie, Consiliul Județean Bihor a avizat cea de-a treia variantă a traseului pentru șoseaua de centură Aleșd, votată și de către consiliul local al orașului Aleșd. Acest traseu, cu o lungime de 5,9 kilometri, este cel care a obținut în urma unei analize multicriteriale realizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cel mai mare punctaj, fiind investiția cu cele mai reduse costuri, realizabilă în termenul cel mai scurt și cu cele mai mici cheltuieli de întreținere și operare.
„Varianta care a fost aprobată a fost impusă de condițiile de finanțare și de topografia locului. Noul drum va descongestiona tranzitul orașului Aleșd pe relația Oradea – Cluj și va genera o zonă de dezvoltare pentru oraș. În etapa următoare, după ce proiectul va fi avizat la nivel guvernamental, având finanțarea asigurată, se va trece la organizarea procedurilor de licitație în vederea selectării unui constructor și, în paralel, la cele privind exproprierea. Ne propunem ca până în luna septembrie să demaram licitația pentru proiectare și execuție. În primăvara anului viitor vom începe efectiv lucrările, în așa fel încât acestea să se termine până la 1 decembrie 2023”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Varianta de ocolire Aleșd reprezintă o alternativă de traseu pentru șoferii care tranzitează localitatea pe DN1, unde există reale probleme de trafic. Totodată, centura intersectează drumul județean DJ 764 Beiuș – Aleșd și îl descarcă de traficul greu cu mărfuri provenind de la două fabrici din zonă.