Contact

Centura Sânmartin | A fost finalizat proiectul tehnic

Acasă > Infrastructură > Centura Sânmartin | A fost finalizat proiectul tehnic

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a avut luni, 5 septembrie, o întâlnire cu reprezentanții firmei care a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Sânmartin.

Compania Erbașu a finalizat și a predat proiectul tehnic, documentație care stă la baza obținerii autorizației de construire. În cursul acestei luni, proiectul va fi trimis spre avizare în comisiile de siguranță rutieră și tehnico-economică ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor din luna septembrie va fi supus votului proiectul de hotărâre privind exproprierea suprafețelor de teren necesare investiției.

Autorizația de construire ar urma să fie eliberată de Ministerul Transporturilor până la finalul lunii septembrie.  

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a precizat: „Ne propunem să începem lucrările, pe toată lungimea centurii ocolitoare, în primele zile ale lunii octombrie. Constructorii au la dispoziție 12 luni pentru finalizarea lucrărilor. Pe traseul centurii sunt două pasaje: un pasaj de 430 de metri lungime la intersecția cu centura Oradea și un pasaj în lungime de 720 de metri la intersecția cu drumul spre băile 1 Mai și calea ferată. Pentru finalizarea întregului proiect la termen este nevoie de o mobilizare serioasă din partea constructorilor, având în vedere etapele tehnologice ce trebuie respectate la acest tip de lucrări. Dacă nu vor apărea probleme deosebite, din toamna anului viitor circulația rutieră la ieșirea din Oradea, spre Beiuș și Deva, se va face fluent”.

Vă reamintim că licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Sânmartin a fost câștigată de asocierea formată din CONSTRUCTII ERBASU (Leader), DRUMURI ORASENESTI S.A., PROCONS GROUP, VÁHOSTAV – SK. Conform ofertei depuse, valoarea proiectului este de 148.940.166,91 lei, fără TVA. Contractul a fost semnat în luna iunie.

Șoseaua va avea o lungime de 5,7 kilometri, la care se adaugă bretelele rutiere de legătură de peste 2 kilometri. Lățimea drumului va fi de 10 metri, cu două benzi de circulație, câte una pe sens. De-a lungul acestuia este prevăzută o pistă de biciclete cu o lățime de 3 metri.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020.

Anterior Se toarnă stratul de uzură pe Drumul Apusenilor, între Beiuș si Stâna de Vale

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor