În urma evaluării celor două oferte depuse pentru proiectarea și execuția Centurii Beiuș – Etapa II, asocierea de firme Drum Asfalt (Leader) și Ile Viorel Construct a fost desemnată câștigătoarea licitației. Valoarea ofertei este de 14.678.561,20 lei fără TVA.
Etapa II a Centurii Beiuș va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani și două benzi, câte una pe sens, din DN76. Noul tronson va face legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.
Vă reamintim că lucrările la Centura Beiuș – Etapa I au început în luna februarie 2023. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile – 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare – 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului – 2 x1,70 metri.
„Până acum au fost recepționate și decontate 12% din totalul lucrărilor. Conform contractului de execuție, lucrările ar trebui terminate în vara anului viitor. Ne propunem să le finalizăm în avans, 80 – 90% în cursul acestui an. În lunile următoare, în zona limitrofă șantierului centurii, traficul greu va cunoaște o creștere semnificativă. Cantități mari de pământ, balastru și piatră trebuie transportate de-a lungul traseului centurii. Le cer anticipat scuze locuitorilor din zonă pentru inconveniențele și deranjul generat de aceste lucrări.
La finalul acestora însă, în primăvara anului viitor, tranzitarea municipiului Beiuș se va face fluent. De asemenea, accesul spre Tărcaia și Finiș va fi mult îmbunătățit”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.