Începute în primăvara acestui an, lucrările de întreținere a acostamentelor drumurilor județene din Bihor continuă. Utilajele au acționat în ultimele zile pe Drumul Județean 767A, la intersecția cu DN19. Au fost curățate șanțurile de la intersecția dinspre localitatea Sârbi înspre Săcueni.

Intervenția a presupus cosirea vegetației, tăierea buruienilor, a lăstărișului și a mărăcinilor și curățarea ramurilor uscate. A fost vizată întreaga suprafață cuprinsă între acostament și limita exterioară a zonei de siguranță a drumului public județean.

Potrivit Regulamentului adoptat de Consiliul Județean Bihor prin Hotărârea nr. 241 din 29 decembrie 2020, cosirile și tăierile de vegetație se realizează în minimum 3 etape. Prima etapă, de primăvară, cuprinde intervalul 1 aprilie – 31 mai, a doua etapă între 1 iunie și 31 iulie, iar cea de-a treia etapă de curățenie, vară – toamnă, se desfășoară în perioada 1 august – 30 septembrie. Frecvența de cosire este impusă de creșterea și dezvoltarea vegetației.

Administrarea și întreținerea drumurilor publice din județul Bihor se face conform competențelor în materie. Astfel, pentru dtumurile de interes national, administrarea se asigură de către Ministerul Transporturilor sau Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru drumurile județene – Consiliul Județean Bihor, iar pentru drumurile comunale – consiliile locale.

Regulamentul privind întreținerea pe timp de primăvară-toamnă și gospodărirea drumurilor publice la nivelul județului Bihor cuprinde un set de acțiuni pentru întreținerea comună a drumurilor, cum ar fi: întreținerea platformei drumurilor, asigurarea scurgerii apelor din zona drumurilor, precum și prevenirea efetelor inundațiilor, întreținerea mijloacelor pentru siguranța circulației rutiere și de informare, asigurarea esteticii rutiere a drumurilor, întreținerea drumurilor laterale, și întreținerea curentă a podurilor, pasajelor, podețelor și a tunelurilor.

Anterior Prețurile unor produse agricole, în transparență decizională

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2021. Consiliul Județean Bihor
Schimbă dimensiune caractere
Contrast