Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a susținut astăzi, 27 aprilie, o conferință de presă în care a anunțat lansarea celei de-a treia ediții a campaniei „Luna curățeniei în județul Bihor”, care va avea loc în luna mai.
La conferința de presă au participat și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Horea Abrudan, și Șerban Sere, managerul CSM CSU Oradea, parteneri în acest proiect.
„Luna curățeniei” este un proiect al întregii comunități, care se bucură de sprijinul partenerilor ADI Ecolect Group, ISJ Bihor, Universitatea din Oradea, cultele religioase, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Direcția Silvică, ONG-uri de profil, mediul de afaceri local și presa.
La fel ca în anii precedenți, în luna mai vor fi organizate două competiții: „Campionatul bihorean al curățeniei”, care se adresează primăriilor din județ, și EcoProvocarea, o competiție pentru elevii din județul Bihor.
Înscrierea în concursul „Campionatul bihorean al curățeniei” se va desfășura în perioada 29 aprilie – 10 mai 2023. Concursul are un fond de premiere de 1.080.000 lei. Vor fi acordate trei premii în fiecare zonă de operare, respectiv Locul I – 100.000 lei, locul II – 50.000 lei și locul III – 30.000 lei. 10% din fiecare premiu este destinat fondului de premiere al elevilor care fac parte din EcoCluburile Bihor.
„În acest an, la Campionatul bihorean al curățeniei vor conta doar deșeurile reciclabile, respectiv hârtie/carton, plastic/doze și sticlă. 60% din punctaj va reprezenta cantitatea de deșeuri din aceste categorii împărțită la numărul de locuitori, iar 40% va fi dat de procentul de creștere a gradului de colectare separată a deșeurilor în lunile martie, aprilie și mai, prin raportare la media anului trecut”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Concursul „EcoProvocarea” se desfășoară în perioada 1 mai – 15 iunie 2023 și se adresează elevilor înscriși în clasele I – XII în școlile din toate unitățile administrativ- teritoriale din județul Bihor, inclusiv Municipiul Oradea.
„Noi suntem preocupați de educația și conștientizarea copiilor în legătură cu importanța protejării mediului înconjurător, și în acest an ne-am gândit să ne implicăm în a-i susține pe copii să facă sport. În parteneriat cu ISJ și CSM Oradea, vom organiza în fiecare școală o ștafetă a reciclării, în cadrul căreia vor fi echipe formate din copii din clase diferite pe categorii de vârstă”, a adăugat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
„Este un lucru cert că Inspectoratul Școlar trebuie să fie partener sau chiar inițiator în astfel de proiecte extrașcolare care au un rol educativ bine stabilit. Le mulțumesc tuturor elevilor care au ales să se implice în curățenia din județul Bihor, tuturor celor care fac voluntariat de la vârste fragede. Mulțumesc pentru implicare tuturor profesorilor de educație fizică, directorilor și cadrelor didactice care coordonează EcoCluburile din școli”, a declarat Horea Abrudan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Elevii care sunt înscriși într-un EcoClub și fac parte din ștafeta câștigătoare vor participa gratuit la un meci al echipei de baschet CSM Oradea, alături de unul dintre părinți.
,,CSM Oradea va fi întotdeauna un partener de nădejde în activitățile sociale, cu atât mai mult cu cât sunt implicați copii. Nu întâmplător CSM Oradea face parte din acest proiect, pentru că se leagă foarte bine această parte de ecologizare cu partea de sport. Ne vom implica prin accesul copiilor și părinților la jocurile de pe teren propriu al Clubului Sportiv Municipal”, a declarat Șerban Sere, managerul CSM CSU Oradea.
Elevii care sunt înscriși într-un EcoClub participă la concursul sportiv – de ștafetă, participă la cel puțin o acțiune de igienizare și convinge cel puțin 3 adulți să își instaleze aplicația „Bihor Curat” vor intra într-o tragere la sorți prin care vor putea câștiga 140 de premii în valoare de 500 lei fiecare, câte 20 în fiecare zonă de operare. În plus, asociația Pro Timer, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Ecolect și Direcția Silvică, va organiza tabere ecologice în cantoanele silvice din județul Bihor.
- * Cele șase zone sunt împărțite astfel (a se vedea și Anexa 1 – Hartă împărțire zone):
- Lot 1B: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu;
Operator de salubrizare: RER VEST S.A.
- Lot 2: Aleşd, Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;
Operator de salubrizare: Salubri S.A. - Lot 3: Salonta, Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânnicolau Român;
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L. - Lot 4: Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L. - Lot 5: Marghita, Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L. - Lot 6: Săcueni, Valea lui Mihai, Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.
Operator de salubrizare: AVE BIHOR S.R.L.