Învățământul dual, necesar pentru dezvoltarea economică a județului

Acasă > Economie > Învățământul dual, necesar pentru dezvoltarea economică a județului

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a participat astăzi la o conferință pe tema învățământului profesional dual din România.

Dezbaterea a fost organizată la sediul instituției județene de VoHiub, Coaliția pentru Promovarea Învățământului Profesional Dual în România. Coaliția are ca scop dezvoltarea și promovarea acestui tip de învățământ în rândul elevilor, părinților, cadrelor didactice și în rândul companiilor private.

 „Îmbnnătățirea învățământuui dual înseamnă pentru noi, ca administrație județeană, o componentă importantă în dezvoltarea economică în viitorea perioadă. La Consiliul Județean Bihor avem în lucru dezvoltarea a patru parcuri industriale și trebuie să pregătim în paralel și instruirea forței de muncă. Noi am avut întâlniri cu antreprenorii, de partea cu învățământul dual se ocupă colegii noștri de la Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care are în derulare un proiect important pe această temă. Mai mult, între CJ Bihor și Primăria Oradea am încheiat mai multe protocoale de colaborare, care vor avea ca efect o dezvoltare integrată a acestui tip de învățământ. Datoria noastră este să creăm un concept favorabil a acestor locații de învățământ, care să vină în întâmpinarea antreprenorilor 100%”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele CJ Bihor.

Potrivit Ministerului Educației, procentul de inserție pe piața muncii a absolvenților acestui sistem de învățământ dual este de 52,84%. În 2017 – 2018, anul în care a fost implementată la nivel național Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, erau 1.947 de absolvenți certificați pentru 39 de calificări profesionale din 12 domenii, pregătiți în colaborare cu 235 de operatori economici.

Numărul operatorilor economici implicați a ajuns în prezent la 865, iar în anul 2021-2022, potrivit planului de școlarizare, numărul absolvenților va crește la aproximativ 6.000.

Printre participanții la conferința „Învățământ profesional dual – direcții și strategii” s-au numărat Anca Dragu – președintele Senatului României, Maria Manea – secretar de stat în Ministerul Educației, Daniela Nicolescu – secretar de stat în Ministerul Economiei, Dan Octavian – președintele Asociației Firmelor Bihorene, Alina Silaghi – directorul ADLO, Bekesi Csaba – directorul AJOFM, Ștefan Pălărie – președintele Coomisiei pentru muncă, familie și protecție socială în Senatul României și Rareș Voicu, președintele Consiliulului Elevilor din România.

Anterior Avansează lucrările la drumul județean dintre Beiuș și Aleșd

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor