Una dintre cele mai spectaculoase secții ale Muzeului Țării Crișurilor din Oradea este cea dedicată Științelor Naturii, secție ce a beneficiat de lucrările de modernizare realizate în cadrul proiectului „REPARAŢII CAPITALE ŞI AMENAJĂRI INTERIOARE SEDIU NOU – MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA – LUCRĂRI AMENAJARE ÎNCINTĂ ŞI AMENAJĂRI SPECIALE DE MUZEU”, Cod SMIS 116702, Axa prioritară, Prioritate de investiție, AXĂ PRIORITARĂ 5 – ÎMBUNĂTĂŢIREA MEDIULUI URBAN ŞI CONSERVAREA, PROTECŢIA ŞI VALORIFICAREA DURABILĂ A PATRIMONIULUI CULTURAL; Contract de finanțare: nr.651/11.12.2017, beneficiarul proiectului fiind CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR.
Secția de Științele Naturii a fost fondată în anul 1971, având ca obiectiv fundamental cercetarea, conservarea şi dezvoltarea colecțiilor de geologie, paleontologie și biologie, colecții deținute anterior de Secția de Istorie (din 1952). Bazele acestor colecții au fost puse de Tiberiu Jurcsák și colaboratorii săi începând din 1950 și apoi îmbogățite de personalul științific al secției. Datorită muncii perseverente a colectivului, patrimoniul secției a crescut în mod constant, la ora actuală aceasta deținând un număr de 158.385 de obiecte de patrimoniu înregistrate, din care peste 84.000 din domeniul geologiei-paleontologiei şi peste 48.000 din domeniul biologiei.
Expoziția începe în Tunelul timpului, care prezintă evoluția vieții, începând din Precambrian, când au apărut primele vietăți pe Terra și se întinde până în Holocen până la apariția primilor oameni, acum peste 200.000 de ani. Sunt expuse și fosile autentice din diverse perioade temporale, o parte dintre acestea fiind descoperite pe teritoriul Bihorului, iar altele aduse din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa și chiar din Madagascar.
A doua parte a expoziției, cea de paleontologie–geologie, este o zonă interactivă în care puteți vedea reconstituirea unui laborator de paleontologie, puteți da timpul înapoi învârtind ”roata timpului” până acum 650 de milioane de ani pentru a vedea modificarea poziției continentelor, a nivelului oceanului planetar, a temperaturii și durata unei zile. Expoziția mai prezintă un schelet de mamut descoperit în Oradea, reconstituirea la o scară mică a unei balene preistorice, fragmente din scheletele unor dinozauri descoperiți în Bihor, dar și o animație menită să creeze o imagine cât mai fidelă a mamuților.
În continuare, în cea de-a treia zonă, cea de biologie, unde sunt reproduse câteva biotopuri care prezintă mediile de viață cu plante și animale specifice fiecăruia, unele chiar dispărute din acest areal geografic. Expoziția se încheie cu o sală care a fost amenajată sub forma unei peșteri unde este expus și scheletul complet al unui urs de peșteră descoperit tot în Bihor.
Haideți acum să parcurgem în detaliu Secția de Științele Naturii
Colecțiile sunt structurate pe două domenii: primul reprezintă paleontologia și evoluția geologică a zonei de vest a României, remarcându-se vertebratele marine triasice, plantele fosile din Jurasicul inferior, dinozaurii din Cretacic şi vertebratele din Pleistocen; al doilea domeniu este cel de biologie, cu colecții de botanică și zoologie, dintre care merită atenție colecția malacologică și cea oologică.
Citiți întregul articol: