Contact

Pasajul dintre Oradea și Sântandrei, deschis circulației rutiere

Acasă > Infrastructură > Pasajul dintre Oradea și Sântandrei, deschis circulației rutiere

Astăzi, 12 decembrie, a fost deschis circulației rutiere pasajul subteran dintre Oradea și Sântandrei, din zona străzii Cazaban.

Lucrările de construcție la acest pasaj au fost desfășurate pe parcursul mai multor luni, timp în care circulația a fost deviată, iar în aceste zile se execută ultimele etape ale proiectului. Semnalizările rutiere, montarea bordurilor de la marginea pistei de biciclete și legarea la sistemul de evacuare a apelor pluviale sunt printre detaliile finale care asigură funcționalitatea optimă a pasajului.

Pasajul subteran are o înălțime de 5 metri, cu două benzi de circulație de 3,5 metri lățime fiecare, o pistă de biciclete și un trotuar lat de peste 3 metri. Acesta subtraversează drumul expres ce leagă Oradea de autostrada Transilvania, reprezentând o soluție eficientă pentru fluidizarea traficului în zonă.

În zona limitrofă acestui pasaj va fi cel mai important nod rutier din județul Bihor: intersecția cu drumul expres Arad – Oradea și legăturile cu Oradea și Sântandrei. Lucrările la nodul rutier sunt cuprinse în proiectul drumului expres Arad – Oradea și vor începe anul viitor. Această soluție de trafic, pasaje și bretele de viraj dreapta, va înlocui soluția inițială cu sens giratoriu și va fluidiza circulația. Pistei de biciclete ce leagă Oradea de Sântandrei îi va fi asigurată continuitatea prin deschiderea acestui pasaj, siguranța bicicliștilor și a pietonilor fiind rezolvată printr-un parapet separator de protecție montat pe rampe și în pasaj”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Pasajul este rezultatul unei colaborări între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Asociația Zona Metropolitană Oradea, Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Anterior Apel de proiecte pentru modernizarea drumurilor comunale

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2023. Consiliul Județean Bihor