Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președintele ADI Ecolect Group, Mircea Mălan, a anunțat astăzi, 18 noiembrie, într-o conferință de presă, montarea unor platforme semi-îngropate în zonele turistice din județul Bihor.

Vor fi achiziționate 13 platforme, fiecare dintre acestea având câte trei recipiente, unul cu o capacitate de 3 metri cubi pentru sticlă și două cu o capacitate de 5 metri cubi pentru fracție umedă, respectiv fracție uscată.

Aceste platforme vor fi amplasate în 13 locații care au fost stabilite în urma consultării cu toți primarii din județul Bihor. Aceste locații sunt locurile unde în sezon merg foarte mulți turiști. De exemplu, în Padiș – Glăvoi, Stâna de Vale, lângă peștera vizitabilă din Remetea, în Șuncuiuș, în Vadu Crișului. Deci sunt zone unde vin foarte mulți bihoreni sau turiști la sfârșit de săptămână și unde nu există un sistem corespunzător de depozitare și gestionare a acestor deșeuri”, a precizat Mircea Mălan, președinte ADI Ecolect.

Locațiile unde vor fi amplasate platformele sunt: Șuncuiuș, Vadu Crișului, Roșia, Pietroasa, Remetea, Bratca, Sat de Vacanță Vârtop, Stâna de Vale, Ștei, Coada Lacului, Luncasprie, Cărăsău și Budureasa.

Proiectul va fi realizat în parteneriat cu primăriile. Acestea vor pune la dispoziție terenul, iar ADI ECOLECT achiziționează și montează, din bugetul propriu, fiecare platformă. Ulterior, primăriile vor încheia un contract cu operatorul de salubritate din zona respectivă și va suporta contravaloarea ridicării deșeurilor din platforme.

Inițiativa a fost votată în unanimitate în Adunarea Generală a Acționarilor, care a avut loc înaintea conferinței de presă.

Anterior Strategia de dezvoltare a județului Bihor, în transparență decizională

Newsletter

Află ultimele noutăți, articole și resurse

Copyright © CJBihor 2003-2022. Consiliul Județean Bihor
Schimbă dimensiune caractere
Contrast