Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a omologat traseul montan Valea Vâlbii din comuna Căbești, Bihor. Acesta este primul traseu turistic din zonă.
Traseul este marcat cu punct galben, are o lungime de 3,5 km și poate fi parcurs într-o oră și jumătate. Este accesibil în orice perioadă a anului și nu necesită un echipament special, gradul de dificultate fiind redus.
Traseul este amenajat la iniţiativa Primăriei Căbeşti cu implicarea Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor, din subordinea Consiliului Județean Bihor, și a Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (C.A.P.D.D.) Bihor. Primăria Căbeşti şi-a asumat administrarea şi întreţinerea traseului, sub coordonarea şi supravegherea Salvamont Salvaspeo Bihor.
În zona Căbești urmează să se amenajeze un traseu de via ferrata, adiacent celui nou omologat, prin Agenția de Management a Destinației (AMD), instituție subordonată Consilului Județean Bihor.
În județul Bihor există 54 de trasee montane care însumează aproximativ 800 de kilometri. O parte dintre acestea continuă și pe teritoriul altor județe.
Sursă foto: Salvamont Salvaspeo Bihor