Consiliul Județean Bihor anunță astăzi, 8 ianuarie 2024, lansarea licitației pentru desemnarea unui operator în vederea asigurării unor zboruri regulate între Oradea (cod IATA: OMR ) și Varșovia (cod IATA: WAW).
Prin Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 au fost stabilite o serie de norme comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate.
Conform art. 16 din Regulament, după consultări cu celelalte state membre în cauză și după ce a informat Comisia, aeroporturile în cauză și transportatorii aerieni care operează pe ruta respectivă, un stat membru poate impune o obligație de serviciu public (OSP) în ceea ce privește serviciile aeriene regulate între un aeroport din Comunitate și un aeroport care deservește o zonă periferică sau în dezvoltare aflată pe teritoriul său, sau pe o rută cu trafic scăzut către orice aeroport de pe teritoriul său, dacă această rută este considerată esențială pentru dezvoltarea economică și socială a regiunii deservite de aeroport.
Astfel, Consiliul Județean Bihor organizează o licitație pentru servicii aeriene regulate conform OSP, care va avea ca rezultat încheierea unui contract de servicii cu ofertantul câștigător. Perioada de valabilitate a Contractului va fi de la 1 iunie 2024 până la 31 mai 2028.
Ofertantul trebuie să aibă o aeronavă cu o capacitate de nimimum 75 de locuri și să opereze 4 zboruri/săptămână/direcție.
Documentele cu toate informațiile necesare:
Varianta în română
- traducere OMR-WAW (1)
- Oradea Airport_PSO_Invitatie Licitatie_OMR-WAW_RO_06.12.2023
- 2.1. Oradea Airport_PSO_Information on the PSO imposition_OMR-WAW_DG Move_RO_06.12.2023
- Appendix 1 OJ_C_202400675_RO_TXT
- Hotararea CJ Bihor nr 376 din 06 12 2023
- Appendix 2 to the Agreement_Calculation Form_OMR-WAW_RO_24.11.2023
- Appendix 2_Oradea Airport_PSO_Tender template_OMR-WAW_RO_24.11.2023
- Appendix 3 to the Agreement_Request for Payment_OMR-WAW_RO_24.11.2023
- Appendix 4_Oradea Airport_PSO_Draft Services Agreement_OMR-WAW_RO_24.11.2023
- Appendix 5_Oradea Airport_PSO_Affidavit_OMR-WAW_RO_24.11.2023
- Appendix 6_Oradea Airport_PSO_GDPR_OMR-WAW_EN_24.11.2023
- Appendix 7_Oradea Airport_PSO_Power of Attorney_OMR-WAW_RO_24.11.2023
English version
- Airline – Answers 2.0
- Oradea Airport_PSO_Invitation to Tender_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Oradea Airport_PSO_Information on the PSO imposition_OMR-WAW_DG Move_EN_06.12.2023
- Appendix 1 OJ_C_202400675_EN_TXT
- Appendix 2 to the Agreement_Calculation Form_OMR-WAW_EN_06.12.2023 (1)
- Appendix 2_Oradea Airport_PSO_Tender template_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Appendix 3 to the Agreement_Request for Payment_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Appendix 3_Oradea Airport_PSO_Net Cost Calculation Model_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Appendix 4_Oradea Airport_PSO_Draft Services Agreement_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Appendix 5_Oradea Airport_PSO_Affidavit_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Appendix 6_Oradea Airport_PSO_GDPR_OMR-WAW_EN_06.12.2023
- Appendix 7_Oradea Airport_PSO_Power of Attorney_OMR-WAW_EN_06.12.2023